Statistică Aplicată și Data Science
Bun venit la programul nostru de masterat!
Scopul fundamental al programului de master Statistică Aplicată și Data Science este să genereze și să transfere cunoaștere către mediul economic, public și privat, dar și către zona academică și cea a cercetării științifice. Participarea la acest master asigură formarea unor specialiști de nivel superior, cunoscători ai tehnologiilor și metodelor de analiză a datelor, utilizate de marile companii.
Obiectivul programului
Statistică Aplicată și Data Science
Obiectivul programului este să formeze specialiști în domeniile data science și business analytics din România. În acest sens, programul își propune:
- să formeze absolvenți cu aptitudinile cerute de piața muncii,
- să implice partenerii din mediul privat în procesul educațional în vederea adaptării continue a ofertei academice la cerințele pieței,
- să ofere diplome recunoscute la nivel internațional, în parteneriat cu universități din străinătate.
Ce vei studia?
Discipline
Principalele discipline, propuse în planul de învățământ, demonstrează oportunitatea masterului de Statistică și Data Science, pentru nevoile actuale și viitoare ale pieței muncii.
Certificări
Certificare EMOS
Din anul 2020, programul de master Statistică și Data Science a obținut certificarea europeană EMOS (European Master in Official Statistics). EMOS este o rețea de programe de master în domeniul statisticii oficiale la nivel european.
Rețeaua EMOS este în prezent formată din 20 de programe de master în 14 țări europene.